Inflația – pentru guvern, mumă și pentru popor, ciumă. Cum a reușit Cîțu să „ascundă” o datorie nouă de 10 miliarde de euro

Întreaga lume occidentală trăiește, astăzi, sub domnia inflației. Toate marile economii se confruntă cu această nouă realitate. Din America de Nord și până în Europa, inflația este nota dominantă a evoluțiilor economice. La pachet cu creșterea economică „de revenire” de după prăbușirea de anul trecut am primit și o creștere de prețuri care începe să devină necontrolată.

Hai să vedem ce se întâmplă cu cea mai mare și mai influentă economie occidentală: Statele Unite ale Americii. Și să privim, în paralel, evoluția inflației și a consumului personal:

Ce ne indică aceste imagini? Pe de o parte faptul că de la o inflație anuală cuprinsă între 1 și 2%, în ultimii 10 ani, s-a ajuns la una de 5,3%, ceea ce așază acest indicator în zona roșie, de risc maxim pentru economie. Ceea ce este și mai grav este faptul că, în America, inflația de bază (fără energie și alimente, adică) este peste 4%, trei sferturi din efectul inflaționist total.

Pe de altă parte, cheltuielile de consum au sărit și ele, de la o creștere de 1-2% anuală (în tandem cu creșterea prețurilor) în ultimii 10 ani, la o creștere de peste 4% anul acesta, fiind în zona de risc imediat adiacentă celei maxime. Și aici se remarcă, în oglindă cu inflația, o creștere majoră, de aproape 4% a cheltuielilor personale, neincluzând energia și alimentele.

Dacă la începutul anului, Federal Reserves anticipa o rată a inflației de 1,8%, acum se vorbește deschis despre depășirea vârfului inflaționist anual, de 5,3%. Și acolo inflația nu vine de la scumpirea produselor energetice și alimentare. Ceea ce, de altfel, se observă și la riscul de degradare a consumului personal al americanilor.

Pe de o parte, creșterea prețurilor a făcut salariile să pară mai mici și i-a împins pe mulți americani să nu mai alerge după alt serviciu, ceea ce a tensionat la maximum piața muncii. Lipsa lucrătorilor de pe piața forței de muncă forțează companiile să crească salariile, ceea ce va alimenta și mai tare inflația.

Companiile sunt, la rândul lor, extrem de afectate de prețurile prea mari: prețul unei camere de hotel a crescut cu doar 9%, deși costurile pentru oferirea acestui serviciu au urcat cu 16%, de exemplu. Unii furnizori de servicii încearcă să crească prețurile, aruncând povara scumpirilor asupra consumatorilor: curieratul de la FEDEX (cea mai importantă companie de profil) a devenit mai scump  cu 6%, iar marele retiler COSTCO și-a crescut prețurile la raft cu 4,5% în medie.

Iar greutatea cu care se învârte lanțul aprovizionării va duce la creșterea presiunii pe costuri. Insuficiența producției auto (datorată crizei cip-urilor semiconductoare) va scumpi autoturismele și în anii următori.

Inflația sărăcește consumatorii și induce crize companiilor, dar umflă mușchii guvernului (care se vede cu mai mulți bani la buget) și crește PIB-ul nominal, scăzând astfel ponderea datoriilor în PIB.

Iată cum arată ponderea datoriei publice în PIB-ul american: o scădere de la 136% la sfârșitul anului trecut la doar 125,45% la sfârșit de iunie 2021. Asta deși datoria nominală tot 28.500 miliarde de dolari a rămas.

În același timp, în Uniunea Europeană (și în zona Euro implicit) avem aceeași poveste: cel mai ridicat nivel al inflației din ultimii zece ani:

În statele din estul continentului, situate în afara zonei Euro, avem și cele mai mari niveluri de inflație:

Flacăra care a aprins și ține aprins puseul inflaționist pe continentul nostru este creșterea prețurilor la energie, cu 17,6% ca medie în Uniunea Europeană.

Practic, o creșterere mult prea rapidă, un consum ieșit din limitele raționalului au reușit să transforme revenirea într-un iad, care riscă să degenereze și să umbrească total ritmul de expansiune.

Combustibil pentru scumpiri găsim la tot pasul: producția insuficientă de cip-uri semiconductoare, foamea prea mare de electricitate și gaze din Europa și Asia, un război venit prea devreme pentru decarbonare, un alt război lungit prea mult cu gazul rusesc, lipsa de personal calificat pentru industrii întregi, incapacitatea fizică de a sprijini logistic explozia comerțului internațional, toate acestea concură către o aberantă și insuportabilă creștere de prețuri.

Pe de o parte, inflația sărăcește populația și îi reduce puterea de cumpărare. Companiile se văd silite să își crească prețurile bunurilor produse sau să reducă din cheltuieli, concediind oameni. Dar, pe de altă parte, inflația oferă o gură de oxigen pentru guvernele de pretutindeni care, astfel, își cresc veniturile bugetare și PIB-urile nominale, ceea ce reduce ponderea datoriilor imense acumulate în ultimele două crize.

Politicienii au ajuns, în felul acesta, să aibă de ales între sacrificarea nivelului de trai al propriilor votanți și sacrificarea vistieriilor naționale. Deocamdată, se găsesc cu toții în faza de negare și de refuz al realității. Pentru că, sărmanii, crezuseră că au descoperit cheia tuturor problemelor: de câte ori apare o criză, guvernele împrumută sume uriașe, pe care le cheltuie pentru a înăbuși criza, iar mai apoi reduc datoria reală prin inflație.

Un mic amănunt uitaseră, totuși: inflația îi va arde la buzunar chiar pe fraierii de contribuabili, inclusiv pe firmele care hrănesc guvernele cu valoare adăugată.

Și dacă tot am ajuns aici, ia să vedem cum stă România și cum a trăit acest paradox Guvernul Cîțu. Păi ce să vezi: inflația crește, veniturile statului și PIB-ul nominal cresc și ele, ceea ce permite guvernului să admire de pe margine păstrarea datoriei publice sub nivelul de 50% din PIB. Ceea ce era și de așteptat.

Practic, deși datoria guvernamentală a crescut cu peste 10 miliarde de euro (50 miliarde de lei) de la începutul anului până la final de august, ponderea în PIB a datoriei a crescut modest, de la 47,3% la 49,7% (550 miliarde de lei). A crescut însă ponderea datoriei în valută, la aproape 55%, ceea ce crește riscurile țării în fața unei majorări de dobânzi pe piețele internaționale.

Și dacă ponderea datoriei în PIB ținută sub 50% înseamnă o reducere a poverii, inflația care a generat acest lucru înseamnă o reducere masivă a puterii de cumpărare:

Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 5,6%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2020 este 6,3%.

Ca peste tot în Europa, și la noi, motorul inflaționist se alimentează cu creșterea prețurilor la energie (cu 21%, atât apare în statistici, deocamdată), peste media europeană, și la combustibili (17%, deocamdată).

Impopularitatea Guvernului, datorată deteriorării puterii de cumpărare a populației, este, însă, abia la început. Urmează șase luni de iarnă, cu prețuri mult crescute la energie pentru companii, ceea ce va lovi puternic competitivitatea economiei și va alimenta și mai mult inflația.

Deocamdată, guvernanții bat din picior și poruncesc ca politicile de dobândă ale Băncii Naționale să domolească inflația. Dar se hrănesc cu iluzia că manevrarea dobânzii de către meșterul Manole poate înlocui politicile publice astăzi absente. A, să nu uit, creșterile de dobânzi de la BNR pot să și gripeze grav creșterea economică.